Pisoi pripăşiţi

Într-o zi, o vecină mi-a spus că toată noaptea a plâns un pisoi. Nu era al meu. Dar, după ce al meu, lovit de o maşina, a plecat..., am văzut cine mieuna. Am vrut să îl prind, dar m-a zgâriat.

A doua zi, l-am descoperit în podul magaziei şi i-am făcut prima fotografie. Cu bliţul, de aceea are aceşti ochi.
















Mi-am propus să-l îmblânzesc. L-am urmărit, i-am pus mâncare la îndemână şi am reuşit să-l prind. Nu l-am ţinut cu de-a sila. L-am eliberat, după ce l-am mângâiat.











Încet, încet s-a obişnuit cu pisicile mele. Acum are nume, are dreptul să intre în bucătăria de vară, învaţă să iasă la comandă, doarme prin podul magaziei...




















De câteva zile, un alt pisoi, european bicolor, a mieunat sfâşietor. M-am trezit şi cu el în curte. A venit după pisoii mei. Pisica nu-l acceptă, dar motanii sunt amabili.
















Încerc să îi învăţ să se poarte, dar, dacă cineva doreşte să-i adopte, i-i dau cu plăcere. Singura condiţie e aceea de a-i trata cu blândeţe.

Mai multe fotografii, la adresa: http://albumefotomaria.blogspot.com/2011/10/pisoi-orfani.html

Pisici

Cuiburi de şoareci în lanul cu porumb

Bobiţă - câteva poze

Bobiţă din ianuarie 2009, cu resturile vrabiei (aug. 2009), mai întâi doamna (febr. 2010), pe acoperişul magaziei (febr. 2010), între flori ( apr. 2010), învăţându-şi sora să lupte (iunie 2010), odihnă la umbră (iulie 2010), ultima poză, în stratul proaspăt semănat cu pătrunjel (7 aug 2010).

Pisoii din acest an, la o lună

Pisica noastră are doi pisoi. Au o lună şi am început să-i obişnuiesc cu lapte de vacă. I-am împins cu năsucurile în cutia cu lapte. La început, au strănutat, apoi, şi-au lins mustăţile şi, după câteva încercări, au lipăit singuri.

Vrem afară!














Primul!

















Aici nu-i nimic...
















Înapoi! La lapte.




















De aici, vedem mai bine.

Pisicuţele din octombrie 2008

Am ieşit din podul şurii să vedem lumea.



De pe acoperiş, privim în voie, ascunse printre struguri şi frunze.




































































Suntem pe pământ.




Ne-am jucat prin curte şi am adormit...

Cocoşari

Am urmărit cocoşarii (turdus pilaris) care au venit în număr mare în luna februarie.

De obicei, veneau unul, doi. La începutul lunii. Mâncau merele rămase neculese în pomi. În acest an, fiind atât de mulţi, am vrut să-i pozez. Nu prea ţine, dacă nu ai un aparat performant.

Totuşi...
Când m-am apropiat, acesta a zburat.

În cireşul vecinului, s-au adunat zeci. Am reuşit să-i pozez de departe. Ba chiar în timpul unui zbor.

O pisică rătăcită

Am pisici şi, de multe ori, le dau mai multă mâncare decât au nevoie. De aceea, m-am trezit cu pisici rătăcite care s-au adăpostit în gospodăria noastră. Unora, le-am dat nume. Pe altele, le-am înstrăinat foarte repede.



Ultima sosită n-a avut parte de nume. Am dus-o într-un loc în care să fie găsită de un om milos.